Inima de piatra

Cateodata in viata e necesar sa-ti impietresti sentimentele, sa te prefaci ca totul este bine cand nu e asa, sa arati tuturor celorlalti cat de rezistent esti si ca poti sa faci fata la orice. Sa-ti impietresti inima e destul de greu,inseamna sa renunti la a simti, sa renunti la a plange si sa razi doar fals. Sa devii o persoana curajoasa, sa-ti construiesti un zid in fata tuturor celor care vor sa patrunda in adancul tau, este unul din cele mai grea lucruri pe care trebuie sa le induri. Sa te inchizi in tine, sa refuzi comunicarea, sa te prefaci defapt ca totul e normal si cand nimeni nu te vede inima revine la forma ei organica,incepe sa bata si tu incepi sa plangi, sa plangi,sa te descarci,sa urli, sa fii tu. Apoi dupa acele momente apesi un buton pe undeva prin spatele creierului si inima iar se transforma incet si dureros in acelasi mineral, simti cum treptat prinde o scoarta pietrificata,te doare,te sfasie,iti cutremura interiorul si apoi cand procesul se termina revii la viata normala prefacandu-te ca esti cel mai fericit om de pe pamant. Numai tu stii ce se intampla in interior.

Dar exista un lucru si mai greu de atat:  sa renunti la a mai accepta pietrificarea, sa te eliberezi, sa ai incredere in oamenii din jur cu inima ta, sa le oferi parti din ea, sa ii inchizi si pe ei in tine si sa ramana acolo pe o perioada nedeterminata. E dificil fiindca dupa ce ai invatat sa te feresti ca un paranoic de orice individ ce-ti trece prin cale,nu prea mai ai tendinta sa te mai daruiesti cuiva.

Cel mai dezamagitor lucru: sa inveti sa-ti scoti inima din locul ei rece, sa te bucuri de viata,de faptul ca poate pompa sange real prin venele tale, si apoi ceva sa se schimbe,lumea sa te supere din nou, fericirea sa fie periodica dar scurta, sa te deazamageasca unii si altii si apoi sa te dai cu capul de pereti intrebandu-te de ce ai invatat sa simti din nou.

Cel mai trist e sa-ti dea unii ca solutie doar sa te inchizi inapoi in tine. Sa-ti plangi amarurile la fel ca in trecut si desi strigi dupa ajutor cand inima ti se impietreste la loc, nimeni nu sare. De ce? Fiindca i-ai obisnuit pe toti sa creada ca tu intotdeauna vei fi ok,ca esti persoana rezistenta,ca poti face fata la orice.

Daca le dai o sansa oamenilor din jurul tau sigur te vor dezamagi, dar daca nu le dai o sansa sigur vei fi singur.

Daca viata ar fi perfecta…

Prefata: Sunt melancolica si trista.Azi nu sunt impersonala.Azi va dau o farama din ce simt cu adevarat si nu un subiect obiectiv pe care l-as putea discuta.As putea sa vorbesc despre cat ma seaca vocea catorva tampiti ce se aud din TV si sa discut viata cotidiana pana o epuizez,sau sa jonglez cu expresii si sa fac legaturi neobisnuite intre cuvinte. Dar azi nu. Azi simt nevoia sa spun ceva mai mult.

Daca viata ar fi perfecta atunci as inota fara tinta intr-un ocean. Nu ar avea sens,nu as avea coordonate,as fi prinsa intr-o miscare unduitoare continua fara sa vad vreodata pamant. As tine cu mine doar perfectiunea din viata mea: un bol din sticla scumpa umplut cu alte obiecte ce reprezinta totalitatea unui ideal implinit. Metafore…Nu….nu merge….e simplu:

Daca viata ar fi perfecta ar fi ca acel bol de sticla- un lucru pe care nu trebuie sa-l scapi si totusi sa inoti in orice parte a oceanului atata timp cat poti sa inoti. Nu mai exista nimic in vizor, nici pesti in apa, nici insule mici parasite. Nu exista nimic.Tot din ceea ce ai nevoie este in bolul de care trebuie sa ai grija. Tinta ta e in mana ta. Ai ajuns deja acolo.

Daca fericirea ar fi absoluta probabil as fi o perioada genul de persoana sa cant prin casa, sa rad din nimicuri, sa zambesc, sa ma bucur de tot ce am la intensitate maxima. Si apoi cand acea perioada trece m-as trezi in situatia de mai sus.  M-as trezi de dimineata stiind aproximativ cam ce se va intampla in ziua respectiva pentru ca probabil starile din viata perfecta sunt repetitive. M-as uita in aceeasi oglinda si as dori sa pocnesc persoana pe care o vad in reflectie. Dar normal ca nu ar trebui sa ma subestimez.Pana la urma as avea o viata perfecta prin urmare si corpul din care incerc sa tai si sa modific imaginar ar fi perfect pentru mine. NU merge…Daca viata ar fi asa, as stii ce simte fiecare persoana din jurul meu inainte sa simta, as stii sa anticipez la ce s-ar gandi si ce ar raspunde in momentul in care spun ceva, orice ar fi. M-as scufunda doar ca sa mentin perfectiunea la suprafata si mi-as pierde individualitatea. As spune ca totul e perfect, frumos si n-as avea ce sa-mi doresc mai mult. Ca e exact ceea ce mi-am dorit si nici nu m-as minti pe mine. Chiar ar fi tot ceea ce mi-as fi dorit vreodata si chiar am atins perfectiunea relativa. Perfectiunea nu in sensul de rai. Ci perfectiunea mea proprie, una in care se si urla, plange, tipa dar se si rade, distreaza etc. Deci totul ar fi adevarat. Nu as putea schimba nimic fiindca nici nu as vrea sa schimb nimic. Fiindca nimeni odata ce a atins idealul nu da inapoi spre viata de ieri cu durerile care te fac sa-ti tai venele.

Daca viata ar fi perfecta si eu ar trebui sa stau in apa neincetat… as injura si m-as cutremura in fiecare zi agonizanta in care ar trebui sa inot,dar habar n-am sa fac o pluta, si m-as invinovati de fiecare data cand sunt pe cale de a scapa ceva din bolul afurisit de pretios. M-ar mustra constiinta, si daca as putea m-as da cu capul de stanci dar n-ar exista. Totul liniar, linistit. Cred ca ar trebui sa am grija ce-mi doresc ca daca viata ar fi perfecta as innebuni.

Asistenta te rog frumos adu-mi camasa de forta. Iar a inceput sa-mi vorbeasca furculita.

Parfum de tristete

Azi este o zi pe care n-o suport.
Azi este o zi de tristete colosala.Azi e viata mea.
A ce miroase tristetea?
A mancarea lasata sa se raceasca in farfuria din bucatarie,a vin si a alcooluri tari din cauza sticlelor din camera,a cafea si a haine nespalate,a fum de la tigara care se fumeaza singura in scrumiera….a parfumul iubitului tau de pe ursuletul pe care ti l-a dat…Tristetea miroase a loc static,a inchidere,a captivitate.
Parfumul tristetii il purtam cu totii.
Cand esti trist nu mai simti nimic,nu mai exista mirosuri in afara celor care te fac sa suferi.Cand esti trist totul devine fad si in ceata inclusiv mintea.
Lumea in care traim este ceva de neinteles care adesea ne intelege dar periodic se intampla sa nu inteleaga nimic.
A ce arata o sticla de parfum de tristete?
Seamana cu baia in care iti plangi amarurile,sau cu servetele pe care le folosesti sau cu perna pe care o uzi in mod constant cu tristetea ta.
Seamna cu locul claustrofobic unde te inchizi ca sa fii singur si pazit de realitate dar si cu strazile pe care umbli ca sa fugi de tot.
Tristetea e captivitate.Totul e capitivitate.Am murit din nou.Pentru un moment.
As vrea sa dau totul cu o secunda in urma,dar nu regret ca nu o pot face.
Sunt confuza.Cu totii suntem debusolati in propria melancolie.
Sunt poetica.Poate am exagerat prea mult.
Tristetea si fericirea miros a tine.
Orice ar fi viata se intoarce in acelasi loc si bila cade in acelasi punct,si Don Quijote se va lupta cu morile de vant.
Nu vreau sa fiu Don Quijote.Am fost candva.Nu ma lupt cu morile de vant.Nu ma lupt cu nebunia,traiesc cu ea,nu ma lupt cu tristetea,traiesc cu ea.Nu ma lupt cu fericirea,ma lupt pentru ea.
As vrea sa stiu raspunsuri pe care nu le am.
As vrea sa pot intreba lucruri pe care nu le pot pronunta.As vrea sa inteleg.
Ceva lipseste.Totul miroase la fel.

Matematica de strada

Cate zile mai am pana termin banii?Cate tigari mai am in pachet?Cate timp mai e pana se termina ora? Cati ani mai am pana termin studiile?Cati bani voi castiga si cate lucruri imi voi putea permite?
Matematica de strada,cu limitele si derivatele ei,cu bordurile/bordarile unor matrici elementare,a unor reguli dupa care toate functiile societatii sunt exprimate.
Avem domenii si codomenii,incluziuni si excluziuni,ecuatii si inecuatii,geometria oamenilor si a caracterelor.
Cati bani mai am in portofel si ce pot face cu ei?
Cat timp am la dispozitie sa mai vorbesc si eu cu altii? Cu mama? Cat timp am astazi sa citesc? Ce mai am de numarat si memorat?
Ce probleme mai intervin ce trebuiesc rezolvate?Si care e verbul principal din problema? Calculati sau aratati sau demonstrati?
Un adolescent tip mafia,cu un hanorac cu gluga la coltu strazii isi numara dozele de tras pe nas.
Eu numar exercitiile pe care le am de facut la mate.Eu numar momentele pe care le am de impartit cu prietenii.
Eu sunt norocoasa,numaratoarea mea e simpla.
Ce e matematica de strada? Acel calcul pe care il faci in timp ce te plimbi pana acasa,cand ai un moment de rasuflu intre ce ai facut si ce ai de facut.Calculezi secundele pe care le mai ai pana ajungi si numeri inconstient pasii pe care ii faci.
Azi am luat un patru la matematica de strada.Am gandit prea mult.Am gandit in loc sa ma uit la soare,dar m-am gandit totusi cu un scop,am calculat cat timp mai e pana il vad,aici am avut un punct.M-am gandit ca vreau sa si citesc,ca simt nevoia,si aici inca un punct,si m-am gandit si la petrecerea de maine si ca vreau sa ma distrez totusi,aici inca un punct.Din pacate am luat 4 fiindca m-am gandit si la ce am de facut in seara asta,si la faptul ca petrecerea de maine poate nu iese cine stie ce,ca am un disconfort psihic si fizic.Am luat nota asta si fiindca am stat sa calculez prea mult cum sa ies din autobuzul foarte plin,si m-am grabit in a urca in autobuz si am realizat ca era unul mai mare in spate cu acelasi numar,de abia cand m-am dat jos la statia unde trebuia sa cobor.
M-am grabit.Sunt neatenta cu matematica.
Dar azi am inventat o materie noua,unde nu multa lume poate sa ia zece.Poate mai complicata decat matematica reala.
Matematica in esenta ei e simpla,faci legaturi logice,matematica de strada e grea,trebuie sa faci legaturi sufletesti.
Deci de fiecare data cand ma vede cineva stresandu-ma prea mult si gandind excesiv,sunteti bineveniti sa-mi dati un 2.

Trebuie sa te imbratisez

V-ati simtit vreodata atat de copii incat a-ti vrea sa imbratisati pe toata lumea?Vine primavara.Sunt o noua-nascuta.
Vreau o imbratisare.
Cateodata lumea poate fi atat de dura inca sa-ti fie frica chiar si la oamenii pe care ii iubesti sa le dai un hug,sa-i pupi,sa le arati ca viata e simpla,si ca se rezolva daca alegi sa imbratisezi la loc.
Viata e dura.Nu mai e o joaca de copil.Viata e munca.Nu mai e gradinita.Viata se duce.Nu o mai ai,nu mai e a ta.
Dar de ce sa nu o luam inapoi? Viata este un stres fiindca alegem sa ni-o facem un stres.
Ne stresam pentru scoala,servici,studii,diplome,functii.Unde-s florile si pauzele de a respira aerul curat?
Stam in fata birourilor,mergem cu autobuzele,daca nu mergem cu autobuzele mergem rapid,daca nu mergem rapid atunci e clar nevoie de un taxi.
Fuck it.
where is the love?
Mergem in alerta intre timp uitam sa traim apoi ne aducem aminte cand e prea tarziu.
Vreau o imbratisare fiindca asta inseamna ca cineva isi opreste lifestyle-ul alert pentru ca sa ma cuprinda,sa ma ia aproape pentru cateva secunde,sa te simti protejat,sa te simti iubit.
Sunt o persoana tare dar in acelasi timp sunt si un copil care pe drum si-a pierdut copilaria.Incerc sa mi-o recastig.
Sunt un copil trist cateodata.Toti suntem.Uitam de noi,de copii din noi,uitam de ceea ce ne placea odata in favoare unor lucruri ce trebuiesc facute.
Nu mai alegem ci actionam instinctiv spre a sta inauntru liniilor in loc de a vedea ca defapt liniile sunt create de noi deci practic ele exista doar in imaginatia noastra.
Azi am primit doar o imbratisare.Am luat-o in brate pe mama.

Astenie de primavara

Exista oameni care desi eu spun ca vreau din toata inima sa vina primavara,ma descurajeaza prin a-mi zice ca o sa mai ninga.Dezolant.
Primavara este un moment al renasterii,este o perioada a iubirii,a marilor schimbari,a deciziilor de schimbare a look-ulul, a vietii cotidiene.E timpul sa te scoti din monotonia iernii,e timpul sa zburzi.
Eu am o obsesie,vine primavara deci trebuie sa ma eliberez,trebuie sa-mi schimb ceva la mine,desi am un dulap plin de haine trebuie sa iau altele.Trebuie sa renasc.In fiecare primavara ma simt ca un copil ce de abia asteapta sa culeaga florile.
imt ca mai dau din haine jos,deci mai dau si din povara,ca pot sa fac schimbari dramatice in atitudine,ca pot sa visez si sa ma uit la norii albi pufosi,ca se apropie vara si marea,si ca din pacate se apropie si pragul cel de majorare,de limitare a copilariei mele,ziua cand voi implini 18 ani.Dar mai e destul pana atunci.
Primavara e momentul cand realizezi ca timpul a trecut dar nu esti trist,te incanta faptul ca alte noi lucruri te asteapta anu asta,ca poti sa incepi fresh.
E momentul cand desenezi nimioare in caiete,si pe biletele,cand asculti muzica revigoranta,cand te uiti pe geam cand ar trebui sa lucrezi.
Eu vreau sa incep asa: sa-mi cumpar carti,haine,sa am o noua coafura,sa-mi dau update la cap si sa incerc sa ma umplu de energie doar fiindca soarele straluceste.
Spring upgrades me.
E anotimpul florilor si culorilor,a pasarilor,si a fluturilor,e anotimpul care iti spune ca toata viata se poate lua de la capat in mod constant atat timp cat vrei.
E perioada din an cand te indragostesti(i already achieved that), cand libido-ul si hormonii trec prin tavan,cand vrei sa nu te lasi innegrit de nimic si sa inoti prin culorile vii.
Sa oferi o floare,un martisor.Sa oferi iubire si caldura,imbratisari si sa zambesti cat mai des.
Sa te asezi in iarba(cand aceasta va fi verde verde verde),sa te urci in copaci,sa uiti de stres,sa fii copil.
Ofera o floare.

Dupa ce o arunci

subject:mesaj pentru masculi
Intr-o zi am mers sa iau autobuzul si ca deobicei m-am oprit aproape de bordura ca sa vad daca e pe aproape conserva cu care eu merg spre o alta zi de scoala.Eram trista si ganditoare.
Langa bordura pe strada am vazut o tigara nestinsa care ardea desi cimentul era ud,care refuza sa se stinga.A fost aruncata rapid probabil de un om oarecare caruia ii venise autobuzul,care nu vroia sa intarzie si a lasat momentul fumatului sa fie scurtat brusc.
Dar nu e vorba de tigari nu?
M-am urcat si eu in 17,autobuz plin de diverse tipuri de oameni.M-am gandit.Si nu era vorba de tigari.
Cum e un suflet dupa ce-l arunci in ape involburate?Refuza sa se stinga?
Se arde in continuare si-si consuma energia interioara pana la momentul in care soarta il va stinge.
Cum e o fata dupa ce ai parasit-o?Cum e atunci cand ea a realizat ca este imposibil?Cum e atunci cand increderea e inselata?Cum e atunci cand a fost fumata si aruncata jumatate in lumea rece?Cum e atunci cand ai folosit-o si ai lasat sa se consume in propriile cosmaruri?
Dupa ce le arunci,cate fete nu se cufunda in propria neincredere?Cate se pot ridica de pe ciment?
Cate n-o sa stea in oglinda sa-si spuna ca sunt urate?Cate n-o sa stea cu seringa langa ele sau cu cutitul deasupra venelor?
Cate o sa poata sa iasa in lume fara sa le fie rusine?Cate o sa suporte tot ceea ce zice lumea?
Dupa ce arunci o fata, in timp ce esti in graba prin propria viata,ai alterat total o gandire,ai schimbat,ai facut-o sa creada ca toata lumea e asa.Nu e.
Se inhiba,se strange in banca ei,deseneaza capete taiate,si incepe sa asculte ceva ce nu intelege.Are furie.Are lacrimi.
Dupa ce arunci o tigara,nu mai e tigara,nu mai poate fi fumata,e doar o hartie uda ce infasoara tutunul,ce inca se mai arde incet si cu frica.Cu frica ca va fi si calcata in picioare.
Nu o arunca,si nu o trata pe ea ca pe o tigara.Ea nu va mai fi la fel niciodata.

Cutia cu jucarii

Eram odata mici,doar jucarii a unor adulti care ne trageau de obrajori,ne imbracau in culori deschise si dragalase, eram papusi a unui joc mai mare.Dar am uitat de cutia cu jucarii.Am lasat-o intr-un colt al casei unde toate imbatranesc odata cu tine,si incet incet vocile copilariei au amutit.
Nu-mi mai aud elefantul preferat vorbindu-mi despre ce e rau si ce e bine si nici nu-mi mai vad toate animalele de plus certandu-se.O vacuta Milka sta singura pe un raft. Toate sunt doar piese de muzeu acum.
Am trait intr-o lume de vis atunci, unde dorintele se implineau si daca nu aveai prieteni se gasea oricum cineva care sa-ti vorbeasca.
Atunci toti credeam ca desenele animate sunt viata adevarata.Atunci credeam ca ce auzeam inainte de culcare in povesti cu fat-frumos si zane e chiar posibil.Si adormeam linistiti.Acum ne-am schimbat jucariile.
Acum jucaria e calculatorul,si ne petrecem jumate din zi in fata lui sau utlizandu-l intr-un anume fel.Acum jocul este viata de care te izbesti unde cateodata nu se gaseste nimeni care sa-ti vorbeasca.Acum inainte de culcare auzi stiri,sau comentarii despre politica,scandaluri,mass-media,si tot ceea ce nu te incurajeaza.Poate nici macar nu adormi ci iti fixezi ochii pe tavan si te gandesti: oare cum ma descurc eu maine.Oare ce o sa fie mai departe?
Cutia mea cu jucarii are un trandafir rosu pe ea.Si n-am mai deschis-o de mult,desi toate jucariile de plus stau asezate pe rafturi,puse in stilul meu,o masca venetiana le troneaza.Masca reprezinta un mascarici,un clovn de curte regala,si nu ar fi asa frumos din cand in cand sa ne luam si noi aceasta masca si sa ne jucam si sa radem prin viata?Masca zambeste si in intuneric,ea nu se schimba,in schimb eu da.E ciudat ce lasi in urma si persoanele care ai fost se pierd,ca si cand nici macar n-au fost in tine,se dizolva in timp,si devin doar praf ce mai bate prin sufletul tau.
Si cand vantul se ridica,le mai imprastie,iti mai aduce aminte,si poate vei fi tentat sa mai rascolesti inca odata prin vechea cutie.
Am dat praful la o parte de multe ori.Adio cutie cu jucarii,am alte povesti de trait.

Dorinta de poet

Sa scriu sau sa nu scriu? Asta e intrebarea. Daca tot scriu despre ce sa scriu? Nu. Nu asa ar trebui sa fie scriitorul sau poetul,sau simplul om care vrea sa scrie. Nu. Nu a imagina si construi in mod logic fraze este ceea ce intereseaza pe cititorul de rand. Trebuie sa vezi, sa vizualizezi ce scrii, sa vezi universul pe care vrei sa-l prezinti.
Daca ai o enigma in fata hartiei,pune-o deoparte.
Chiar si in fata tastaturii.Uita ca exista.
Am o dorinta de poet.De a scrie,de a simti ceea ce scriu,de a scrie ceea ce simt.
Si astfel mi-o exprim:

Sunt un copil,dar aproape major. Sunt o iubita dar si iubitul meu este un copil. Nu scriu poezie, dar visez la fel de mult ca un poet. Sunt romantica, dar ma prinde si cate o pasa de depresie bacoviana. De ce plumb sau luceferi? De ce tot si nu unul.De ce ma intelegi tu daca nu zic decat cuvinte. Sau prezint mai mult? Poate e doar o incercare de dadaism, poate e doar starea mea frenetica.
Cine sunt? Cine esti? De ce citesti? De ce scriu?
Intrebari existentiale de persoana melancolica doar.
Am o dorinta de a scrie.Dar scriu fiindca vizualizez lumea mea, nu un text. Acest text virtual nu reprezinta nimic,sau putin din nimic.
Sunt duala.Ma pot contrazice.Sunt impartita intre ele.
Schizofrenie.
NU! Ar striga una.Esti doar tu.
Ce are loc in mintea artistilor? De unde izvorasc operele? Dar la romancieri de unde personajele? Extinderi ale mintilor lor?
Simt ca ma urasc si ca il iubesc.Simt ca ma iubesc.Poate… Cateodata…
Lumea e goala dar si plina. Nefericita si senina. De ce fac rime? Nu scriu poezie.
Sau poate da.
Intelegi ce vrei din relatarea mea.
Doar cauta adanc in tine,daca n-ai si tu o alta varianta nedescoperita a personalitatii tale.
Visez sa intorc mintile pe dos si totusi sa inteleaga tot.
Versuri albe…Ganduri albe…Totul fad si intunecat si totusi clar.Te-am pierdut? Te-am castigat?

Daca citesti blog-ul intreg vei vedea ca eu sunt diferite persoane,ca eu pot scrie ca mai sus,si ca mai jos,ca pot sa fiu cine nu sunt si totusi sa fiu eu.
Am invatat un lucru interesant. Schimbarea nu este numai o mica alterare a atitudinii,este si o adaugare la personalitate,o insusire a ceva ce stiai ca exista dar defapt nu lasai sa iasa la suprafata.
Prea abstract?
Nu sunt eu si sunt eu.Lumea intelege si lumea nu intelege.
Eu doar merg cu acelasi val in care se pierde umanitatea,si toti ajungem acolo si pierdem esenta,o regasim.E o dorinta de poet sa aspiri la cunoastere si absolut.
Dar iti trebuie un om adevarat muncit prin zilele realitatii pentru a si ajunge la absolut. Nu poti trai in vise dar nici fara ele.

Cam asa se prezinta mintea mea.Poate cu exercitii la mate,sau la engleza,poate cu ganduri metafizice,poate cu dorinte sexuale,poate cu dorinte materiale,poate cu nevoi fizice,cu defecte si critica.poate si mai mult…
Puteti sa traiti cu fiecare persoana care exista in voi?

Ganduri in camasa de forta

de ce plang pietrele?
a fost…va fi…
de ce rad liliecii?
nu stiu cine sunt…
de ce totul e lumina intunecata?
culorile s-au pierdut…
De ce e frumos si urat afara?
Doar visez…
De ce ploua si e luna?
S-a intamplat sa ma nasc…
De ce inteleg si totusi nu aud?
S-a intamplat sa fiu eu…
Si totusi de ce intreb?
S-a intamplat sa adorm…
Dorm si acum…
Dar am uitat…
Doar visez…
Te visez…sau te-am visat
Imi pare rau,de ce te-am avut in vis?
Si totusi nu imi pare nimic…
de ce ganduri din iluzii?
Ca te-am visat si acum…
Te visez in fiecare zi…
de ce plang pietrele?
de ce rad liliecii?
Ca nu visez si nu visezi…
Ci traim…
rad si plang ei si ele…
Ca sunt ca noi…
Noi doi,si alb…si cenusa..
De ce oare pare atat de confuz?
De ce intrebi?
E simplu…
Nu visez si nici nu dorm..
Doar te iubesc…
ciudata boala…
natura se schimba…
totul e invers…
ceata e deasa…
si nimic inteles…
in afara de tine,nu te visez,
dar te-am visat..
visele devin realitate..
doar te iubesc..