Lumea intelege.Lumea nu intelege.

Ce inseamna sa alegi?

o fumatoare — Tue, 22 Jul 2008 21:10:03 +0000

Stai te gandesti. Alegi o pereche de pantofi. Alegi un costum. Alegi un parfum. Poate un ceas. Daca esti femeie ai mai mult de lucrat cu machiajul. Si cum noi femeile suntem faimoase pentru alegerile greu facute te poti intreba ce poate fi mai rau de atat? Ei bine exista o parte din viata care se numeste “alegeri pe termen lung”. Aici intervine problema. E usor sa faci o alegere de o seara sa fie proasta, cum ar fi in imbracamintae si daca nu esti mare vedeta inca, uita lumea foarte simplu, iar daca esti perfectionista atunci tu nu uiti toata viata ta ca te-ai facut de ras cand ti-a atras cineva atentia ca sosetele nu se potrivesc la costum( in cazul masculilor) sau ca tanga-ul alb trebuia sa stea acasa la tinuta neagra ( in cazul domnisoarelor) dar ce se intampla cand oops am comis-o, viata mea s-a dus pe o strada ce seamana mai mult cu o groapa imensa, asemanatoare celor de pe adevaratele sosele? Cum poti fixa asta? Dar mai inainte de toate astea, alegerea cea mai grea, ce fac cu viata mea? Unii dintre noi mai indecisi avem impresia ca lumea se prabuseste pe noi cand trebuie sa alegem. Sa trebuie sa alegi facultatea, cariera, perechea potrivita, sa te casatoresti, sa faci copii. Ce departe suna totul.Nu inca…Mai e putin pana la prima alegere pe termen lung.

Alegere de copil

O fetita cu ochi mari caprui se uita ca un puppy la mama ei. Ea are 7 ani. Stie doar ca mama a pus-o sa aleaga intre doua jucarii. Si a stat juma de ora sa se gandeasca. Si a stat si s-a uitat si a calculat si mama ei, lipsita de rabdare deja, i le-a luat cu greutate pe amandoua sa nu fie nevoita sa aleaga intre cele doua.

Aceeasi fetita un an mai tarziu. Mama ei o ia cu ea sa aleaga o jucarie pentru un bebe al unei prietene.Aleg un elefant de plus albastru, de marimea unui bebe, care avea ochi mari si rugatori. Fetita nu vrea sa-i spune mamei dar se indragostise de elefantel. Si ajunge sa se joace cu el. Sa-i dea un nume. Mai erau multe zile pana la botezul bebelusului. Mai avea timp de petrecut cu el. Isi face curaj si ii spune: “Mama nu pot sa-l pastrez? Te roooog!”. Mama ei refuza in prima faza si apoi se gandeste mai bine si a doua zi vine cu un urs mai mare de plus pe care-l adusese pentru ea iar elefantelul sa-l lase bebelui ca e mai mic. Si a pus-o sa aleaga ce vrea. Si apoi ii vine in cap sa o intrebe pe mama: “nu pot sa-i am pe amandoi, ca data trecuta?”. Aici primeste un raspuns negativ si se gaseste in fata faptului sa aleaga. Si cum nu e normal pentru o fetita atat de mica incepe sa-i analizeze si sa se gandeasca care e mai dragut, cum ar fi sa primeasca bebelusul un urs mai mare decat el. Dar elefantelul e mai dragut.Dar nici ursul n-ar fi urat. Practic ar fi trebuit sa renunte la elefantel si apoi spune: ” m-am indragostit de elefant mai intai, mi-a atras atentia si il vreau pe el, nimic mai mare nu ar fi la fel ca ochii lui”.

Azi dorm cu acelasi elefant de plus. L-am plimbat prin orase si peste ocean.Si va sta cu mine pentru totdeauna fiindca simbolizeaza momentul in care am ales cu sufletul si nu cu creierul. A alege, la mine, de cele mai multe ori, inseamna sa aleg intre ratiune/logica si inima/instinct. Sa alegi calea corecta este sa stii sa le gestionezi pe cele doua. Cum faci asta? Asta e partea magica. Fiecare descopera pe drum.

De ce am vrea sa crestem mari?

o fumatoare — Thu, 10 Jul 2008 08:06:16 +0000

Cand eram copii de numai 6-7 ani lumea adultilor parea interesanta si deja ne gandeam ce am vrea sa fim cand crestem mari. Toti aveam idei fanteziste de genul:astronaut, pilot de curse, cantareata, actrita.Defapt ceea ce ne placea nu era ideea de a creste ci posibilitatea de a visa nelimitat de la acea varsta. Daca unii dintre noi nu s-au inteles cu parintii, aceia vor cat mai repede sa creasca si sa fie pe picioarele lor. Dar daca esti un om obisnuit, crescut intr-o casa unde au fost ocazionalele probleme, care defapt sunt peste tot, dar ti s-a oferit tot ce aveai nevoie si nu ai dus lipsa nici de jucarii cand erai mic, nici de internet cand ai crescut nici de telefon mobil cu camera photo. De ce ai vrea tu sa cresti? Ei bine uite asa as descrie ce s-ar intampla cu tine:

Ajungi la facultate, poate in alt oras, poate parintii iti dau destule sanse sa nu stai la camin deci te-ai facut cu un loc numai al tau din start, dar odata cu asta vine defapt maturitatea: vin facturile, vine tanti care urla “luminaaaa” pe scara si trebuie sa te ridici tu sa platesti fiindca nu mai are cine sa faca asta in locul tau, trebuie sa inveti, sa ai cursurile ca sa treci de sesiuni cu bine si poate ca nu-ti ajung banii ca sa te si distrezi prin oras deci te apuci si muncesti. Cu chiu cu vai termini facultatea desi ti se pare ca totusi a fost frumoasa ca ti-a adus aminte de liceu. Te-ai distrat si uite acuma ai poate 2 ani de experienta intr-o slujba si te duci la primul interviu de slujba adevarata, nu una de student, ci aia in care treci prin scara ierarhica si incepi si urci. Ajungi acasa tarziu ca in afara de faptul ca muncesti mai trebuie sa-ti vezi si prietenii.Acolo totul dezorganizat,praful instalat, mancare tot tu tre sa-ti faci, si daca tii la silueta e prea tarziu sa mai mananci ceva. Intr-un final toata munca asidua da bine si incepi urcusul pe muntele societatii si treci prin promovari,un job mai bun, bani mai multi, te muti din vechiul loc in care ti-ai ingropat tineretea si iti cumperi un apartament de vreo 4 camere, cu termopane,ti-l decorezi singur si normal pastrezi un loc pentru un fotoliu mare si un televizor cu plasma care este o necesitate. Munca devine mai usoara ca nu te mai strofoci atat de mult, poate doar pana reusesti sa-ti cumperi o masina care totusi sa nu te coste mai mult de 40.000 de euro ca nu esti chiar miliardar deja. Si intr-un moment in care te duci in bucatarie si gatesti felul de mancare pe care ti-l gatea mama mai de mult si mai pui si de o prajitura de-a bunicii, te asezi in mijlocul covorului ca e mai faina lumea privita de jos, te uiti la TV, mai pe seara dupa ce s-a facut prajitura bei un pahar de lapte si manaci niste desert home-made si scoti albumurile cu poze si te pocneste plansul. Te uiti in jur…ai crescut mare fara sa-ti dai seama, si realizezi ca n-ai castigat nimic in plus fiindca ai aspirat doar la a avea un confort egal sau mai mare decat ti-au oferit parintii. Ai vrut doar sa te intorci la lumea fara griji a copilariei. Cei care nu ati trecut de liceu si cititi mai aveti timp sa pretuiti ce aveti, fiindca stiti ca defapt acum si aici este paradisul.

La mine in casa e un miros de placinta de mere cu scortisoara… Nu vreau sa cresc mare…

Lumea in ritm accelerat

o fumatoare — Wed, 09 Jul 2008 07:25:49 +0000

Cum observi tu,omul de rand, ca lumea se misca mai repede decat s-a miscat acum cativa ani? Progresul si regresul functioneaza simultan dar in cantitati si meniri diferite si poti sa-ti dai si singur seama citind un ziar care este mai raspandit. Cum iti dai seama ca totul se intampla la viteza unui click? Simplu.Azi, in Romania, tara ritmurilor lente si a dezorganizarii absolute, poti sa te duci intr-un supermarket si sa pui in cos ceva simplu cum ar fi o sticla de ulei. Aceasta sticla pe care multi batrani s-au obisnuit s-o cumpere cu 40 de mii de lei mai de mult, acum costa niciunde mai putin decat 9 lei noi. Si uite asa batranul de rand are infarct cand ajunge sa plateasca, tiganul de peste drum cerseste pentru paine si lumea se scumpeste si totul e mai greu de cumparat. In categoria lucrurilor scumpe intra si medicamentele. Inclusiv sanatatea e de cumparat in zilele noastre. 50 lei consultatie, 20 lei medicamente etc. Dar daca te interesezi un pic mai mult poate descoperi ce se intampla cu lumea si de ce tu trebuie sa scoti cantitati mai mari din portofel odata cu vizita la magazin. Ei bine, uita-te la stiri: s-au scumpit gazele si petrolul. Americanii au crescut pretul petrolului cu 50 de dolari pe baril. Si, va intrebati ce legatura are asta cu toate alimentele? Simplu, transportul, gazele in fabrici, incalzirea, masinile utilizate, toate folosesc materii prime neregenerabile precum benzina/motorina si gaze,iar benzina/motorina provin din petrol. Incercati sa va ganditi ca defapt produsul pe care-l cumparati si mancati e acelasi, doar ca planeta noastra ajunge sa fie secata de resurse naturale. Si unde e progresul aici? Si asta e simplu, dar asta nu se prea da pe la stiri, ca cel putin la noi, sunt prea preocupati de stiri senzational de idioate si de barfe politice. Deci progresul consta si in faptul ca o firma australiana a inventat un motor de masina obisnuita dar care consuma mai putin cu 50% decat un motor normal deci si reduce poluarea cu 50%. Dar normal ca acesta nu este progresul intreg, aceasta este doar o modalitate de a arata ca exista alternative,momentan prototipuri, ce asteapta lansare globala. Reducerea poluarii ar insemna ca si stratul de ozon pe care il distrugem frecvent ar fi mai protejat, ceea ce rezulta in faptul ca razele UV nu ar cauza cancer de piele,nici arsuri grave pentru cei care se delecteaza la soare un timp indelungat, iar incalzirea globala s-ar mai diminua si nu ar mai cadea cetatenii cu sanatatea problematica in mijlocul strazii de la caldura. Din pacate oamenii inca mai lesina pe strazi,ambulanta inca mai merge foarte greu in trafic,gazele de esapament inca mai distrug stratul de ozon si petrolul dispare mai repede decat variaza bursa.

P.S. Aceasta aratare pe care putini are numi-o masina reala la prima vedere si ar considera ca este scoasa dintr-un film,sau de pe un teren de golf, este intr-adevar castigatoarea Best Car Invention 2008, in conformitate cu Time Magazine. Foloseste putere eoliana si solara, si este mentionat ca daca puterea aceasta nu este destul, poate fi bagata in priza pentru a se reincarca…timp de 5 ore. Si aici vine explicatia de ce regresul vine mai repede decat progresul: Vantul se poate opri in orice moment, soarele lumineaza numai 12 ore pe zi, cel mai mult fiind 16 ore in solstitiu din iulie, dar se intampla sa vina si iarna, sa vina si zapada, sa ingheti de frig, si soarele sa te paraseasca repede, sa fii pe autostrada la zeci de kilometrii de o priza.

Lumea merge in ritm accelerat… in marsarier.

Excursie… în penitenciar

o fumatoare — Fri, 27 Jun 2008 13:02:09 +0000

Ieri a avut loc “Ziua porţilor deschise” la penitenciarul Codlea şi spre norocul meu am avut ocazia să vizitez locul unde sunt privaţi oamenii de libertate. Acolo, unde te izbeşte mirosul de var, de materiale de construcţii şi tamplărie împreună cu mirosul de transpiraţie a 657 bărbaţi, femei şi minori. Iar feţele lor pe după gratii, şi ranjetul catorva ce se uitau dupa fuste pe are nu le-au mai văzut de mult îţi dădea senzaţia că treci într-o lume unde e deşertic, pustiu, dezolant. Acolo este locul unde exista oameni care au scos un suflet dintr-un corp sau mai multe, şi pentru asta sunt închişi cu alţii ca ei. Numărul lor mai exact -105 – te sperie, treceai pe langă ei şi parcă vedeai in ochii lor sentinţa şi crima. Şi totuşi era o grădină zoologică de oameni. Eram noi şi ei. Era libertate şi inchisoare de două parţi ale unui gard.

Pe langă partea tristă a acestei vieţi din locul cu bare de fier, mai există câteva poveşti: a pictorilor, a celor care citesc din biblioteca, a celor care participă la campionate de fotbal. E o lume a celor care nu mai au şanse egale cu toţi odată ce vin de partea asta a gardului. La întâlnirea dintre lumi, am avut o revelaţie. Suntem norocoşi că n-a trebuit să furăm ca să avem ce mânca, că 216 de acolo sunt acuzaţi de tâlhărie şi alţi 100 de furt/furt calificat şi în spatele măştilor de oameni duri unii ochi trădau singurătate, tristeţe, încă mulţi ani în locul de unde unii nu mai scapă. Directorul penitenciarului spunea că unii dintre deţinuţi nu se pot reintegra în societate, că şi în eventuala eliberare, libertatea devine un calvar, angajarea devine imposibilă cu cazier şi recurg la aceleaşi metode de care nu pot scăpa ca un blestem. Eventual, se întorc la a-şi vedea rudele doar într-o cameră supravegheată, doar in spatele unui panou de sticlă. Alţii se duc la capela din închisoare, care a fost odată pictată de un deţinut talentat, şi se roagă pentru iertare de mai multe feluri.

Şi totuşi, cel mai şocant lucru pe care l-am aflat este ca 6000 din românii din străinătate sunt defapt în penitenciarele din străinătate. E trist unde ajung românii, fie că e alegerea lor, fie că sunt împinşi de circumstanţe.

câteva poze ca să vedeţi ce înseamnă viaţa de la racoare:

A picture is worth a thousand words

o fumatoare — Sun, 22 Jun 2008 09:25:44 +0000

Fiecare poza prezinta un sentiment. Fiecare poza contine cate un pic din sufletul fotografului. Fiecare strop de viata se poate pastra cu un click. Pozele tin amintirile pe care noi le mai uitam. E important sa-ti captezi viata intr-un loc, chiar daca e un folder din calculator.

Cateva din noile mele poze:

Pentru copilarie

o fumatoare — Wed, 18 Jun 2008 20:42:37 +0000

Am fost un copil crescut in sera. Am fost un copil cu vanatai ce nu erau ale mele si am fost un copil care totusi radea si spera. Am fost copilul ce zambea la cate un lucru mic si credea in magie desi izbucnea sangele pe nas din lipsa de vitamine, pe care le lua si le ia din pastile. Am fost un copil ce avea prieteni in jucarii si se intelegea bine cu cei mari. Si acest copil nu-i intelegea pe cei de o varsta cu ea dar zambea printre lacrimi si se gandea <>. Am fost un copil teleportat in lumi necunoscute si am fost un copil care credea in ceva dar nu in propria persoana. Am fost un copil care vroia sa creada ca visele se pot implini si n-a incetat sa creada chiar in momentul in care “privea lumea de sus in jos si vroia s-o imbratiseze”. Am fost un copil care a luptat pentru ce a vrut, orice ar fi fost, fiecare jucarie de pe drum, fiecare noua dorinta , fiecare lucru care o entuziasma, colorat si frumos pe dinafara. Am fost Alba-ca-Zapada din povesti care credea ca marul e frumos si pe dinauntru. Am fost Cenusareasa – transformata peste noapte si s-a intamplat sa-mi scap ceva pe drum. Am fost copilul care a jurat ca va iubi culoarea roz, ca nu va fuma niciodata. Am fost copilul care credea ca totul e posibil cand acasa auzea sunete mai mari decat numarul normal de decibeli. Am fost copilul contrastelor si am fost copilul care se retragea in lumea ei de vise pentru ca acolo zambea. Am fost copilul careia ii placea sa cante si care credea ca intr-o zi ca avea ceea ce isi doreste si am fost copilul care nu se putea privi in oglinda de frica sa nu vrea s-o sparga. Am fost copilul care a batut un caricaturist pentru ca i-a pus in evidenta defectele. Am fost copilul care a putut sa treaca prin noroi si sa se ridice sa-si spele petele. Sa se joace cu focul si apoi sa puna sare pe rani. Am fost copilul care credea ca intr-un final are parte de basme, sau makr de un final in apogeu. Am fost copilul care privea viata de sub lama unui cutit si care in acelasi timp nu apasa de dragul frumusetii unei lumi pe care nu vroia sa o intristeze. Nu vroia ca norii sa planga pentru ea si nici soarele sa apuna acolo unde inca mai este posibil un rasarit.Am fost copilul care se simtea invincibil si invins.

Oare am fost copil?

P.S. “Daca pozele-ar vorbi/Aminitirile ar fi vii/ Am stii iar ce gandeam cand eram copii/Probabil poza ta din rama ti-ar sopti:/ ‘stii nu esti ce-mi doream sa fii.’ “

Nu e doar un alt text trist de adolescent ce are tot ce-i trebuie si nu apreciaza, e o concluzie a unui copil ce nu si-a mai gasit jucaria dupa ce i-a fost luata. Am fost odata…intr-un vis…

Traim in tara minunilor

o fumatoare — Fri, 30 May 2008 13:09:21 +0000

Am scris mai demult o povestioara similara si amintindu-mi de ea m-am gandit sa va prezint viata in continuare prin unghiul unei lumi fantastice ale copilariei noastre. Poate am ajuns sa traim in basmele ce ne-au placut odata.

Cat de des te simti ca si cand ai coborit in vizuina iepurelui si nu stii care e nordul si care e sudul? Cat de des trece vreun om stresat pe langa tine si se plange ca nu are timp si te atentioneaza ca nici tu nu ai timp si ca ar trebui sa te grabesti? Cat de des se repeta aceasta rutina colectiva?

De cate ori ai de a face cu persoane ciudate care nu te inteleg,nu inteleg ca nu vrei ceai ci vrei acasa, ca nu vrei sa canti ci vrei sa fii acceptat asa cum esti? Poate mai des decat crezi. De cate ori trebuie sa te lupti cu cineva si de cate ori jocul de crocket nu e corect? De cate ori ti se intampla sa fii inselat,dezamagit, dezorientat? Poate mai mult ca Alice din tara minunilor. De cate ori te simti prea mic ca sa ajungi la masa?De cate ori te simti prea mare sa mai fi copil?

De cate ori o regina nu urla la tine si de cate ori cartile se schimba fara sa stii de ce? De cate ori sunt pictati trandafirii in rosu doar k sa placa celor de rang superior? De cate ori totul nu e pe interes si judecata nedreapta? De cate ori ti se intampla ca prietenii, la fel de imprevizibili ca pisicile,sa devina treptat invizbili pana le dispare si zambetul din peisaj si nu mai e nimeni cu voi care sa va arate drumul spre casa. Twiddle Dee, Twiddle Dum. De cate ori nu intalniti oameni nu foarte straluciti care refuza sa se dea din cale?

Traim in tara minunilor doar ca inca negam.

El si ele

o fumatoare — Thu, 22 May 2008 15:45:20 +0000

Grea e poligamia cand fetele sunt doar obiecte. Defapt,nu e poligamie, este doar imprumut,folosire,aruncare.

E o noapte instelata si linistita in afara de cativa greieri care canta si cateva gemete din tufisuri. Andrei se strecoara la lumina tarand dupa el o fata. Ea tocmai se inchidea la slit ametita, cu urme de voma pe bluza. E prea beata ca sa stie cum o cheama. Andrei reflecta in timp ce isi atinge blugii sa-si aseze organul nesatisfacut si inca erect. “Inca o fata de unica folosinta…Poate sa se arunce singura in gunoi…” Maya statea pe banca la vreo zece metrii. Fuma. Admira stelele. Fata nereciclabila pleaca impiedicandu-se spre casa ei,oriunde ar fi ea, daca nimereste. Andrei o priveste o secunda pe Maya, incearca sa se uite adanc sa vada adevarul din spatele privirii ei reci si pierdute. Maya zambeste. <>intreaba ea. Andrei o priveste un pic incruntat si se intreaba daca Maya il iubeste. <> Ea in acest timp gandeste altceva. “Urasc totul.Oare cat mai e pana pot sa scap? Oare cu ce am gresit?Oare cat mai traiesc?Oare totul e atat de crud?” se gandeste ea. Andrei ii ghiceste gandurile: <>. Maya zambeste din nou. <> <>. Andrei a rostit cu greu aceasta dureroasa replica. Parca ar fi vrut s-o retraga. Parca ar fi vrut s-o ia in brate pe Maya si sa-i spuna ca o iubeste,sa-si ceara iertare. Dar nu poate. <> <> <> Andrei se ridica si pleaca. Porneste printre copaci. Acea cineva sta pe aproape. O ora mai tarziu, Andrei sta in pat langa ea,gol. Ea doarme. El ofteaza. Nu se terminase oricum. “Iar nesatisfacut”.

Maya este inca pe banca. Parca vezi o reprezentare reala a unei idei de-a lui Shakespeare pe acea banca,parca te invaluie ca o simfonie si te seduce ca o opera de arta. Maya era in alb si acum totul era patat rosu.Curgea lin sangele de pe mana ei intr-o balta ce-i reflecta imaginea. Era poetic dar si trist.

Ceasul suna…Lia se trezeste transpirata…

Scriere prin gaura stresului

o fumatoare — Tue, 20 May 2008 16:49:51 +0000

De cate ori n-ati avut o zi cand pur si simplu vroiati sa urlati din adancul sufletului sa se sparga cateva geamuri, sa bage lumea in seama ca nu mai rezistati?

“Futu-i gura ma-sii” urla Sabina in sinea ei. “M-am saturat” – inca un strigat mut se zbate in interiorul creierului ei. Fuge sa prinda autobuzul. “Iar am ratat ziua de azi, la dracu!”. Mai devreme suna telefonul in geanta. Nici nu mai stie care dintre telefoane era. Exaspereaza. Mai devreme s-a certat. S-au certat. Care dintre telefoane suna oare? In capul ei suna aceeasi furie si neliniste. Tot injura si ii vine sa rupa ceva in bucati. Pana a ajuns autobuzul la statia unde trebuia sa coboare imaginatia i-a nascut un intreg monolog. Trece furtunoasa pe langa oameni si parca toti vad dincolo de ochii ei insa putini ar vrea chiar sa se uite. A avut o zi grea. Ajunge acasa. Primeste urlete. Mai injura odata si iese afara pe usa. “La dracu!” din nou se aude acelasi ecou izbit de craniu. “Poate ma calmez. Trebuie sa ma calmez. Totusi nu e mare lucru. Tot ceea ce fac parca iese pe dos dar la dracu nu e mare lucru! Futu-i gura ma-sii!” E debusolata,dezorientata, nu mai stie ce sa zica decat sa-si injure existenta, sa blesteme momentul de acum cand vrea efectiv sa fie dusa la un institut alb si sa fie calmata. Poate se va intampla iar. Poate isi va pierde dorinta de viata. Poate iar se va uita interesata si intrebatoare la setul de cutite. Incearca sa-si stearga gandul. Nu. Ea trebuie sa aibe ratiune. Nu trebuie sa se lase dusa de valul acela. “La dracu!” Trece strada alergand, dorind sa termine tot ce are de facut cat mai repede. “La dracu!”
Acum un minut alerga.Acum un minut toata viata era defapt perfecta. Atunci defapt putea sa fie fericita. Acum e pe ciment. A alergat in fata masinii. “La dracu!”

Poveste din varful patului

o fumatoare — Mon, 19 May 2008 16:41:59 +0000

Blogul acesta este un experiment si dupa cum cred ca ati vazut am mai multe stiluri de a scrie si mai multe abordari fiindca mai testez un pic neuronul si imi pun la contributie imaginatia. Acum urmeaza o mica incercare de ceva mai putin tipic blogurilor, sa gustati cuvinte altfel aranjate. Pana la urma sa zici totul cu exactitate si direct reduce din farmec. Depinde de voi cum digerati.

Gabriela deschide ochii, inca adormita, priveste tavanul pentru o secunda si apoi se intoarce pe sub plapuma, simtind cum trupul ei gol este atins de material. In dreapta ei, un individ. Inca miroase a alcool si nu stie cum il cheama. Probabil i-a zis la un moment dat intre paharul numarul 5 si paharul numarul 6, de whiskey. Dar totusi nu-si aduce aminte. Se ridica din pat cu grija sa nu-si trezeasca partenerul de pat si pleaca spre bucatarie oprindu-se in fata oglinzii mai intai sa-si admire ceea ce ea credea o opera de arta. Ii apare in fata o fiinta slaba dar cu ochi frumosi. Atat de goi pareau totusi. Mai de mult aveau o stralucire. Acum nu mai exista. Se adora pentru inca un minut.Sanii aproape rotunzi,abdomenul plat,fundul mic – perfect- gandea ea. Nu mai stie cati barbati au vazut imaginea din oglinda. Probabil ca multi. Ajunsa in bucatarie isi gaseste chilotii pe jos. Incearca sa-si aduca aminte. O doare capul. E mahmura. Se rezuma la a nu mai gandi, ia un algocalmin, se masturbeaza si il trezeste pe necunoscutul din patul ei. Se infinge in el si fac sex din nou. E doar o alta simpla zi. Nimic nu se va schimba.

Suna alarma. Lia se trezeste transpirata din inca un cosmar. Nu poate scapa de ele. Opreste ceasul. Iar i-a visat. Cat uraste aceste amintiri recurente. Trage aer adanc in piept,se imbarbateaza, se grabeste spre baie. Nu ii place sa intarzie. Isi tranteste camasa pe jos ca in fiecare dimineata, se spala atent inclusiv in locurile intime. N-are nici o dorinta fizica azi. Niciodata nu are dupa cosmarurile acelea. Se priveste apoi goala in oglinda. Nu prea ii place ceea ce vede dar incearca sa accepte. Se rezuma la a masca totul. Si fizic si psihic. Sani mici dar rotunzi, un corp rubensian.Se gandeste: <>. Iar are un flash. Se spala repede cu apa rece. Se priveste din nou. Ochi mari si patrunzatori se uita spre ea din oglinda. Zambeste. Isi aduce aminte de el. Il iubeste. Iar are un flash. Iar ii vede in vis. Nu mai poate sa-si scoata din minte imaginea Gabrielei. Iar vede aceeasi fiinta lipsita de culoare din capul ei. A trecut mult de atunci. Se duce in bucatarie. Se aseaza pe scaun si isi aprinde o tigara. Se uita cum rasare soarele, cum cerul devine incet incet roz si portocaliu. E liniste. Isi zice ca e fericita si pleaca spre o noua zi de stres. Nu vrea ca nimic sa se schimbe.

Lia il iubeste, Gabriela l-a uitat de mult.