Am vorbit destul despre viitor si prezent. In momente de nostalgie pe fiecare ne prinde o transpunere in trecut.
Ca sa scapi deobicei de prezentul tulburat si de viitorul care se apropie vertiginos si inevitabil faci o calatorie pe plaiuri mai putin moderne. Vizitezi un muzeu,admiri un stil arhitectural, vizitezi o tara cu istorie, iei un tren vizitezi un oras medieval. In orice caz departe de zgomote familiare. Doar zgomotele naturale,nimic artificial.
Pentru ca azi sunt nori pe cer si sanse sa ploua pentru mine cea mai simpla calatorie in trecut este printr-un album de poze. E greu sa te vezi pe tine inghetat acolo,un moment din trecutul tau, sa-ti imaginezi ca nu mai esti cine erai, ca au plecat vremurile copilariei si ca te asteapta niste perioade in care nu se mai lupta pentru frumos ci pentru afirmare.
De curand mi-am adus aminte de o ruda,pe care l-am considerat a fi bunic,veteran de razboi,si pe care il ascultam cum povestea ce a trait in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Era hipnotizant sa ascult acele povesti fiindca erau chiar traite de el,nu erau carti ci evenimente reale,venind de la un om ce traise de zece ori mai multi ani decat mine. Povestea in timp ce ne uitam la ploaie si la satul tacut. Parca vedeam istoria derulandu-se si ropotele ploii deveneau pasii grabiti ai unui mars. Parea magic. Dar a trecut.
Cred ca lucrul care aduce cea mai multa melancolie e sa-ti aduci aminte de valorile de atunci sau sa descoperi diferentele dintre vremuri si sa intelegi ca lumea a devenit un loc tot mai primjedios. Frumusetea s-a pierdut.
In album am descoperit si aceasta poza, facuta in 1938, in care apar un frate al bunicii mele si alte cunostinte. M-am mirat vazand cat de frumosi erau atunci, fara modificari, fara ajustari. Cat de natural parea totul si cat de fals pare totul acum. S-a schimbat lumea.
Luati un pic de timp sa faceti o retrospectiva. Sa mergeti prin natura. Sa petreceti timp singuri. Oare ce ar avea de spus toti copacii? Oare ce ar avea de spus casele din chirpici?
