Prefata: Sunt melancolica si trista.Azi nu sunt impersonala.Azi va dau o farama din ce simt cu adevarat si nu un subiect obiectiv pe care l-as putea discuta.As putea sa vorbesc despre cat ma seaca vocea catorva tampiti ce se aud din TV si sa discut viata cotidiana pana o epuizez,sau sa jonglez cu expresii si sa fac legaturi neobisnuite intre cuvinte. Dar azi nu. Azi simt nevoia sa spun ceva mai mult.
Daca viata ar fi perfecta atunci as inota fara tinta intr-un ocean. Nu ar avea sens,nu as avea coordonate,as fi prinsa intr-o miscare unduitoare continua fara sa vad vreodata pamant. As tine cu mine doar perfectiunea din viata mea: un bol din sticla scumpa umplut cu alte obiecte ce reprezinta totalitatea unui ideal implinit. Metafore…Nu….nu merge….e simplu:
Daca viata ar fi perfecta ar fi ca acel bol de sticla- un lucru pe care nu trebuie sa-l scapi si totusi sa inoti in orice parte a oceanului atata timp cat poti sa inoti. Nu mai exista nimic in vizor, nici pesti in apa, nici insule mici parasite. Nu exista nimic.Tot din ceea ce ai nevoie este in bolul de care trebuie sa ai grija. Tinta ta e in mana ta. Ai ajuns deja acolo.
Daca fericirea ar fi absoluta probabil as fi o perioada genul de persoana sa cant prin casa, sa rad din nimicuri, sa zambesc, sa ma bucur de tot ce am la intensitate maxima. Si apoi cand acea perioada trece m-as trezi in situatia de mai sus. M-as trezi de dimineata stiind aproximativ cam ce se va intampla in ziua respectiva pentru ca probabil starile din viata perfecta sunt repetitive. M-as uita in aceeasi oglinda si as dori sa pocnesc persoana pe care o vad in reflectie. Dar normal ca nu ar trebui sa ma subestimez.Pana la urma as avea o viata perfecta prin urmare si corpul din care incerc sa tai si sa modific imaginar ar fi perfect pentru mine. NU merge…Daca viata ar fi asa, as stii ce simte fiecare persoana din jurul meu inainte sa simta, as stii sa anticipez la ce s-ar gandi si ce ar raspunde in momentul in care spun ceva, orice ar fi. M-as scufunda doar ca sa mentin perfectiunea la suprafata si mi-as pierde individualitatea. As spune ca totul e perfect, frumos si n-as avea ce sa-mi doresc mai mult. Ca e exact ceea ce mi-am dorit si nici nu m-as minti pe mine. Chiar ar fi tot ceea ce mi-as fi dorit vreodata si chiar am atins perfectiunea relativa. Perfectiunea nu in sensul de rai. Ci perfectiunea mea proprie, una in care se si urla, plange, tipa dar se si rade, distreaza etc. Deci totul ar fi adevarat. Nu as putea schimba nimic fiindca nici nu as vrea sa schimb nimic. Fiindca nimeni odata ce a atins idealul nu da inapoi spre viata de ieri cu durerile care te fac sa-ti tai venele.
Daca viata ar fi perfecta si eu ar trebui sa stau in apa neincetat… as injura si m-as cutremura in fiecare zi agonizanta in care ar trebui sa inot,dar habar n-am sa fac o pluta, si m-as invinovati de fiecare data cand sunt pe cale de a scapa ceva din bolul afurisit de pretios. M-ar mustra constiinta, si daca as putea m-as da cu capul de stanci dar n-ar exista. Totul liniar, linistit. Cred ca ar trebui sa am grija ce-mi doresc ca daca viata ar fi perfecta as innebuni.
Asistenta te rog frumos adu-mi camasa de forta. Iar a inceput sa-mi vorbeasca furculita.
